CAMELIA PANTAZI TUDOR
IMPACTUL
UNEI IUBIRI ETERNE
Citisem despre Yang Guifei în diferite lucrări de
specialitate având ca temă istoria Chinei şi, ajungând la perioada dinastiei
Tang (618 - 907) am fost contrariată de soarta unui imperiu greu încercat din
cauza implicării unei femei frumoase şi inteligente. Considerată ca nefastă, influenţa
acesteia a condus la pierderea autorităţii împăratului şi la o criză a
statului. Cum a fost posibil ca un mare om de stat să scape frâiele imperiului
său după treizeci de ani de domnie este o întrebare pe care oricine şi-o poate
pune, căutând răspunsul în paginile istoriei sau, poate, doar în psihologia
umană.
Li Longqi, cunoscut sub numele postum Xuanzong (712 –
756) a pus capăt loviturilor de palat ulterioare morţii uzurpatoarei Wu Zetian aducându-l
pe tronul imperial pe tatăl său, prinţul Li Dan (împăratul Ruizong) în anul 710
şi, preluând el însuşi puterea în 712. Perioada 710 - 755 a rămas în istorie
drept cea mai strălucitoare din epoca Tang şi aceasta s-a datorat împăratului
Xuanzong. Mintea sa luminată, pătrunsă de învăţăturile confucianiste şi
modelată de cultura şi dragostea pentru frumos a condus statul chinez pe drumul
prosperităţii. Implicându-se în toate treburile interne şi externe, autoritatea
sa, îmbinată cu însuşirile deosebite, s-a răsfrânt asupra administraţiei,
finanţelor, justiţiei, economiei, schimburilor comerciale, culturii. Punând
accent pe educaţie şi pe formarea oamenilor competenţi, a avut în vedere o
perfecţionare permanentă a acestora, ceea ce presupunea acumularea de cunoştinţe
în domenii variate şi dezvoltarea talentelor artistice. El însuşi, poet şi
muzician, a încurajat artele, poezia ajungând la apogeu în timpul său, numeroşi
poeţi scriind versuri ale căror ecouri au străbătut veacurile transformându-i
în nemuritori. Şi, totuşi, la un moment dat, imperiul a pornit pe o pantă
descendentă după intrarea lui Yang Yuhuan – Inel de Jad în viaţa suveranului ca
favorită imperială purtând titlul de Guifei. Autoritatea imperială a scăzut odată
cu creşterea influenţei acesteia, având drept urmare încheierea unei domnii de
excepţie şi moartea frumoasei femei.
Vajnicul împărat a adus neajunsuri imperiului datorită
unei iubiri fără margini, a unei iubiri adevărate, pentru că numai o asemenea
iubire ar putea îndreptăţi comportamentul unei personalităţi de calibrul lui Xuanzong.
Poate că după ce mintea sa clocotise incandescent în căutarea soluţiilor pentru
ridicarea imperiului la un nivel spectaculos, iar inima îi bătuse doar pentru
asigurarea prosperităţii poporului, venise timpul ca mintea şi inima să se
odihnească alături de femeia pe care o iubea. Este dificil de opinat ce s-ar fi
întâmplat în imperiu dacă întâlnirea celor doi nu ar fi avut loc, probabil că s-ar
fi continuat drumul înfloririi sub toate aspectele, dar este doar o speculaţie,
răspunsul izbindu-se de propria inutilitate, lăsând loc doar curiozităţii fireşti
a celui incitat să ”scormonească” printre filele istoriei. Ceea ce se ştie cu
exactitate este că un împărat s-a îndrăgostit, iar acest fapt a afectat înfăptuirile
de până atunci şi a avut repercursiuni în viitor. Nimeni şi nimic nu-l puteau
obliga să întreprindă ceva împotriva voinţei sale, aşadar singura explicaţie
privind influenţa femeii de o frumuseţe neasemuită constă în faptul că o iubea,
iar iubirea se integrase fiinţei sale interioare, copleşind-o, invadând-o,
nelăsând loc pentru altceva. Poate că unii ar numi această iubire slăbiciune dar,
de ce ar fi slăbiciune un sentiment ce aduce împlinire şi momente de maximă
bucurie?! De ce nu s-ar putea spune, clar şi răspicat, că a fost doar iubire,
acea iubire după care mulţi tânjesc, uneori cerşind sau implorând, alteori căutând-o
întreaga viaţă, mulţumindu-se doar cu firimituri sau renunţând, alunecând în frustrare
şi însingurare. Xuanzong a simţit ceea ce ne defineşte ca fiinţă umană şi s-a
lăsat în voia sentimentelor sale după o viaţă dedicată imperiului. El a dovedit
că iubirea nu are vârstă, înţelegând, poate, că venise timpul să trăiască şi ca
om, nu numai ca principe. Aşadar s-ar putea opinia că IUBIREA lui a fost cauza
problemelor din imperiu şi nu femeia Yang Guifei.
Toate aceste reflecţii mi-au străbătut mintea în momentul
lecturării unui volum semnat Mugur Danissim, publicat în anul 1991 de editura Qilinul din Jad, o editură care ne-a
obişnuit cu lucrări tratând aspecte legate de cultura şi civilizaţia chineză,
traduse de sinologii Constantin, Mira şi Adrian Daniel Lupeanu. Lao Zi şi Confucius, Cartea schimbărilor, Confucius. Frânturi de conversaţie-o enciclopedie a vieţii, Cartea adevărată a vidului şi a supremei
virtuţi, sunt doar câteva exemple de volume de o deosebită importanţă
pentru cunoaşterea gândirii chineze, iar Însemnarea
călătoriei spre vest este o operă inestimabilă constituind traducerea romanului
Xi You Ji al celui mai mare romancier
al dinastiei Ming, Wu Chengen
Pe parcursul a douăsprezece capitole,
autorul microromanului istoric Concubina
imperială Yang Yuhuan Inel de Jad, ne
propune o călătorie prin lumea chineză a secolului al VIII-lea, începând cu prezentarea
contextului istoric în care s-a consumat povestea de iubire dintre frumoasa Yang
Guifei şi împăratul Xuanzong. Cei mai puţin familiarizaţi cu istoria Chinei au
prilejul „de a face cunoştinţă” cu Suveranul Luminilor, numit şi Remarcabilul
Misterelor, reuşind să-şi formeze o părere despre cel care a adus statului
chinez o măreţiei uimitoare, dar şi despre un om care A IUBIT. „Remarcabilul
Misterelor avea simţul guvernării, servindu-se de oameni capabili. Ştia să fie
bun şi ferm, drept şi indulgent cu supuşii, el însuşi purtându-se simplu, cu
grijă şi respect. De la Confucius învăţase că purtarea fiecărui om este măsura
numelui său”. El a fost acela care a hotărât „destinele a mii şi milioane de
oameni, înălţându-i la bunăstare şi civilizaţie ori împingându-i pe panta cea
necruţătoare a pieirii”.
Credinţa chinezilor din acele vremuri în semne
prevestitoare nu este nici ea neglijată, conferind volumului un plus de farmec.
Cerul întunecat aducând ninsoarea în plină zi de vară a marcat momentul naşterii
viitorului împărat, iar în visul mamei, Steaua polară a coborât pe acoperişul
casei. Toate acestea au fost tălmăcite de un călugăr taoist ca prevestind
măreţia lui Li Longqi. La naşterea viitoarei concubine imperiale, în al şaselea
an al domniei Suveranului Luminilor, părinţii vor fi uimiţi de flăcările
desprinse din cer, oprite la capătul patului lor şi, apoi, curmate de un tunet
ce a zguduit pământul.
Aflată aşadar sub un semn prevestitor, considerat
nefast de către mamă şi favorabil, de către tată, Inel de Jad, numită în acest
fel pentru „părul cârlionţat şi pielea fină, străvezie ca jadul rozaliu”,
devine repede vestită pentru frumuseţea fără pereche. Remarcabilul Misterelor o
cheamă la Curte pentru a fi favorită pentru al optsprezecelea fiu al său, Li
Mei – prinţul Shou. Autorul ţine să precizeze, pe bună dreptate, că în anul
735, la vârsta de şaptesprezece ani, destinul frumoasei şi ambiţioasei Inel de
Jad se hotărâse, următoarele capitole fiind dedicate ascensiunii şi apoi morţii
aceleia ce avea să ocupe definitiv inima şi mintea marelui împărat. Impresia
puternică pe care o face apariţia ei prima dată la Curte, ca o flacără,
îmbrăcata în roşu în faţa prinţului, se va accentua ulterior prin dovedirea
talentelor artistice şi prin purtarea ireproşabilă.
După patru ani, înconjurată de admiraţie şi iubire, este
selectată de suveran ca preoteasă taoistă sub numele Tai Zhen - Adevăr Suprem. Însuşindu-şi
învăţaturile taoiste, câştigând înţelepciune şi dezvoltându-se spiritual,
ajunge cea mai renumită dintre toate preotesele taoiste. În cele din urmă,
făcând dovada unei femei peste care timpul nu trecuse decât pentru a-i
desăvârşi calităţile, devine concubină imperială şi cucereşte pentru totdeauna inima
împăratului. După cum scrie autorul, la începutul iubirii lor, Xuanzong i-ar fi
dăruit un ac de păr din aur pur încrustrat cu phoenicşi şi o cutiuţă din sidef
bătută cu pietre scumpe având pe capac dragoni, ca semn al dragostei şi al
uniunii dintre ei (phoenixul reprezentând simbolul împărătesei, iar dragonul,
al împăratului). Menţionarea acestui dar poartă în el încărcătura romantică şi
emoţionantă a unei semnificaţii ce va fi dezvăluită în finalul volumului.
Paginile următoare relatează dragostea dintre cei doi
şi îndepărtarea voită a suveranului de la treburile imperiului, iubirea
îndemnându-l să petreacă foarte mult timp cu favorita sa. În opinia autorului, atitudinea
Remarcabilului Misterelor se explică prin nesiguranţa pe care o simţea
referitoare la capacitatea de a iubi a unei concubine, ceea ce l-a determinat
să facă totul pentru a-i câştiga iubirea. Xuanzong „s-a transformat dintr-un om
de stat energic şi sigur pe sine, năpraznic cu potrivnicii, într-un împărat
extravagant şi arzând de patimă pentru o femeie”. Iubirea pentru Yang Guifei
i-a cuprins inima, ocupându-i zilele şi nopţile, înlocuind orice alte
aspiraţii, fiindu-i suficiente realizările din cei treizeci de ani de domnie de
dinainte de a o numi pe Inel de Jad ca favorită. Încredinţând conducerea lui Li
Linfu şi apoi lui Yang Guochong, vărul lui Yang Guifei, suveranul se va dedica
plăcerilor şi distracţiilor, având drept urmare apariţia unor probleme grave în
imperiu. Cei delegaţi să exercite puterea imperială subminează statul, aducându-l
în cele din urmă la ruină, în timp ce Inel de Jad dovedeşte prin fapte şi
atitudine că a deţine puterea înseamnă a dezvălui faţa ascunsă a omului care nu
de multe ori este bună şi nobilă. Simplitatea, blândeţea, modestia sunt
înlocuite cu aroganţa şi pretenţiile exagerate. Vanitatea ei atinge cote
maxime, reuşind de fiecare dată să obţină ce îşi dorea, să satisfacă toate cerinţele
rudelor şi prietenilor… Şi, totuşi, împăratul o prefera pe ea dintre toate cele
trei mii de neveste şi concubine. Capricioasă, aprigă, schimbându-şi des
dispoziţia, hotăra destine. Ca exemplu, supărarea ei era atât de mare încât
nimeni nu-i stătea în cale dacă nu i se aduceau fructele lizhi la momentul îngemănării zilei cu noaptea. Caii, schimbaţi în
mare grabă, alergau două mii de kilometri pentru a satisface capriciul
frumoasei. Familiile care până atunci îşi doreau băieţi, singurii consideraţi
capabili pentru a aduce faimă familiei, şi-au schimbat dorinţa constatând că şi
fetele aveau capacitatea de a obţine clanului mari avantaje.
Dar, la un moment dat, după cum scrie autorul, apare în viaţa favoritei
imperiale un tânăr tătar, An Lushan, zis şi Muntele, care, impulsionat de
ambiţia de a parveni, consideră potrivită o relaţie cu Inel de Jad. Deşi nu simte
nimic pentru frumosul tătar, aceasta cade în capcană, fiind îndemnată doar de
„o atracţie carnală în care se întregeau una pe alta frumuseţea delicată cu
virilitatea tătarului”. An Lushan, adoptat de Xuanzong, avansează pe scara
socială, devine prinţ şi obţine, la doar treizeci şi cinci de ani, unul dintre
cele zece posturi de guvernatori militari. Pusă la cale de prim-ministrul Yang
Guochong, manevra îndepărtării de la Curte are drept scop sădirea în sufletul
fiului adoptiv a urii faţă de suveran.
Trecând repede peste pasiunea pe care i-o trezise An
Lushan, Yang Guifei înţelege că doar un singur bărbat îi ocupă inima – bătrânul
împărat. În Ziua Iubirii, după zece
ani de când se aflau unul lângă celălalt, cei doi îşi jură iubire în faţa
aştrilor Vega şi Altair, Ţesătoarea şi Păstorul - spirite ale iubirii - un
tablou sensibil prin care, cu siguranţă, autorul a urmărit emoţionarea
cititorului pus în faţa unei mari iubiri încheiate în mod tragic. În contextul
nemulţumirilor cauzate populaţiei de nedreptăţile, corupţia, specula din timpul
guvernării prim-ministrului Yang Guochong, în noiembrie 755, An Lushan porneşte
un atac în fruntea a cincizeci de mii de soldaţi cu intenţia de a schimba
dinastia. Este momentul de cotitură în istoria Chinei, conducând la schimbări
majore şi, în cele din urmă, la sfârşitul dinastiei Tang. Cel care nu demult se
bucurase de întreaga încredere a Suveranului Luminilor, traversează Fluviul
Galben şi se proclamă împărat la Luoyang. Prim-ministrul este decapitat în
acelaşi timp cu surorile favoritei imperiale. Potrivit relatării din
microroman, Inel de Jad se sinucide pentru a oferi ”liniştea împăratului care o
ridicase atât de sus şi pe care îl iubea în aceste clipe mai mult ca
niciodată”. Ea moare împăcată, având în minte afirmaţia suveranului că ”nu
greşise când o aşezase pe ea mai presus de treburile de stat şi, că, dacă ar
lua-o de la început ar acţiona la fel”….
S-a sinucis sau nu Yang Guifei? A
fost sau nu ucisă de un eunuc, după cum scrie în alte lucrări? Istoria este
pigmentată cu enigme, probabil că şi modul în care a murit concubina imperială
reprezintă una dintre ele.
Microromanul se încheie sub
semnul romantismului îmbinat cu preceptele taoiste, întărind ideea unei iubiri
eterne care “va rămâne ca o pildă, modelând inimile” oamenilor viitorului.
Spiritul unui învăţător taoist intră în lumea nemuritorilor întâlnind-o pe Inel
de Jad care îi arată cele două cadouri primite odinioară de la împărat – acul
de păr şi cutia de sidef, gajuri ale iubirii - le rupe în două păstrând o
jumătate pentru ea iar cealaltă jumătate trimiţând-o stăpânului inimii sale
atât în viaţă cât şi după moarte. Ea îi împărtăşeşte învăţătorului taoist
jurământul făcut în secret în seara liniştită din Ziua Iubirii: “Noi, Li Longqi, Fiul Cerului peste acest pământ,
Suveranul Luminilor, şi Yang Inel de Jad, concubină imperială, cu iubire
omenească ne-am legat unul de altul şi nu ne vom mai despărţi în veci….”
Poate că undeva pe pământ sau în
ceruri, cei doi se află acum împreună. Cert este că iubirea lor a străbătul
veacurile, a rămas aceeaşi, neschimbată. “Iubirea lor va fi eternă aşa cum
juraseră”.
(MUGUR
DANISSIM, Concubina imperială Yang Yuhuan
Inel de Jad, Editura Qilinul din Jad, 1991, 94 p.)
TEXT PUBLICAT IN NUMARUL 7 -FEBRUARIE 2013 AL REVISTEI CERVANTES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu